CRONICA DE FILM -„Ostrovul” (Insula)

Filmul regizorului rus Pavel Lunghin este mai mult decat un film religios. Predica regizorului, trasmisa mai departe de protagonistul filmului, calugarul Anatolie, inseamna recunosterea pacatului, pocainta, credinta, iertare, ridicare spirituala. Dincolo de drama lui Anatolie, care se transforma intr-un sfant, filmul pare ca inglobeaza tot ceea ce Dumnezeu cere unui bun crestin. Actorul care l-a interpretat pe calugarul Anatolie, Piotr Marmov, a decis la 40 de anis a imbrace haine calugaresti.

Anatolie, nebun intru Hristos

Prima scena a filmului este de fapt intriga actiunii. In anul 1942, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Anatolie era un marinar rus care, sub amenintarea germanilor, isi ucide capitanul ascuns sub mormanele de carbuni. In schimb, germanii il arunca in mare, alaturi de tovarasul pe care il impuscase. In 1976, Anatolie devine calugarul Anatolie pe insula care ii fusese salvare in urma cu mai bine de 30 de ani. Batranul locuieste in magazia manastirii, doarme direct pe carbuni, nu se spala, glumeste, se comporta ca un copil, bea ceai indulcit cu mirodenii, in biserica se inchina in directia opusa. Ceilalti calugari vad, in munca sisifica a lui Anatolie de a baga carbuni in soba, nebunia sa. Aparenta dementa a calugarului este dublata de puterea divina de a-i ajuta pe cei aflati in nevoie. Anatolie poate prezice lucruri, poate vindeca un copil, poate exorciza demonii dintr-o tanara. Credinta sa, dobandita la inceput din constiinta faptului ca a comis o crima, il transforma pe Anatolie intr-un adevarat “om al lui Dumnezeu”. Acest lucru starneste invidia calugarului Iov si admiratia calugarului Filaret, celelalte doua personaje care completeaza tabloul de pe ostrov. In fratele Iov se poate identifica opusul lui Anatolie, cel care isi subestimeaza puterea de a crede si de a face fapte bune. Fratele Filaret se afla undeva la mijloc, intre credinta desavarsita in Dumnezeu si patima invidiei. Scena memorabila in care calugarul Anatolie, cuprins de o aparenta nebunie, arunca pe foc cizmele calduroase ale fratelui sau Filaret, este simbolul diferentei dintre materialism si spiritualitate. Desi este speriat de gestul fratelui sau, Filaret ajunge sa inteleaga ce inseamna calugaria si ca lucrurile materiale nu sunt indispensabile.

Drama lui Anatolie se sfarseste prin iertarea pe care acesta o primeste de la Dumnezeu si de la cel pe care credea ca il ucisese. Anatolie afla ca cel pe care il credea mort fusese salvat in 1942. Destinul a facut ca dupa mult timp acesta sa-i ceara ajutorul calugarului pentru fiica sa posedata de diavoli. Astfel cunoaste Anatolie iertarea si impacare cu sine si afla ca nu e un criminal. Calugarul alege sa moara intr-o cutie de carbuni, nu vrea cu niciun chip un sicriu, aratand astfel inca o data importanta simplitatii in viata.(http://www.cuzanet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=8218&Itemid=60)

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s