Prima lectie

Candva visam sa ating marea cu degetul, sau macar cu privirea…Asa aduceam mai aproape visul care avea sa fie pierdut pe vecie, fara stirea mea. Ca un copil cu parul despletit de relele lumii purtam visul mai sus cu fiecare sarut pe care il dadeam marii. Nu-l primeam inapoi. Dar o simteam aproape si o simteam a mea pe vremea cand nu imi dadeam seama ca nu poti pierde ce niciodata nu ai avut. ..Si impachetam dorinta tot in atatea vise cate clipe au trecut de cand am simtit-o prima data. Daca as fi stiut ce m-a lovit, nu as fi pasit nicand descult pe nisipul fierbinte si neprimitor. Dar nu stiam…copil prostut si neputincios. Nu cunosteam cruzimea cu care marea priveste un suflet ratacit pe plaja. Credeam doar in visul frumos de a o simti aproape de suflet si ma hraneam cu speranta zile in sir.

Intr-o zi, marea nu a mai fost ea. Era involburata. Valuri grele ma amenintau sa parasesc plaja. Iar eu imi doream atat de mult sa fiu acolo, sa o privesc macar din umbra. M-am ascuns zile bune dupa stanci si amintiri. Am asteptat sa se linisteasca si sa ma primeasca inapoi la sanul ei. S-a linistit cu timpul. Dar nu m-a mai vrut inapoi. Altui copil ii mangaia acum glezna stanga in zilele toride si nesfarsite in visare.

P.S.: Am invatat ca imposibilul nu are nicio nuanta de gri, ca infinitul nu e aici oricat ai incerca sa-l ti-l apropii prin ganduri si sentimente.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s