Copila tramvaielor

Licarirea sporadica din ochisorii negri suna a dezamagire si trezeste compasiune de fiecare data cand incerc sa-i surprind privirea. Aud acelasi imn, mai putin convingator cu fiecare intalnire, sincronizat cu incordarea ascunsa in spatele mainii intinse care pretinde sa-i intind macar o moneda. Fiecarui calator ii spune cam acelasi lucru, sperand ca pana la sfarsitul zilei sa-si duca la bun sfarsit povara de om mare.

Zambeste ciudat cand banutii ii zdranganesc in palme. Zambeste chiar daca “averea” este putina. Gandul ca vizita scurta din tramvai nu i-ar aduce nici acel putin schiteaza  cate un zambet fortat pentru fiecare dintre noi, ceilalti. As vrea sa cred ca e un zambet de speranta. Mi-as dori pentru copila cu ochii migdalati si bucle negre o bucurie adevarata, in loc de colecta saracacioasa din care se vor “infrupta” poate si altii ca ea.

Daca nu ocolesti transportul in comun, intalnesti un seaman de-al ei probabil la fiecare calatorie. Auzi mai mult sau mai putin aceleasi cuvinte planse, cantate sau tacute. Le dai sau nu din putinul buzunararului tau. Cateodata intinzi mana din inertie catre cea care cere mai mult indurare decat monezi in timp ce alte  buzunare, indestulate, stau mai comod in masini care adesea nu-si lasa in jos geamurile la ceasul milosteniei. De altfel, numai culoarea rosie a semaforului le-ar mai da astfel de ocazii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s