Scrisoare de recunoştinţă

Craciunul-in-cele-mai-frumoase-povestiri

Dragă Moş Crăciun,
 
Anul ăsta n-aş vrea să-ţi cer prea multe pentru mine. De fapt, aş vrea doar să-mi dai răgaz să-ţi povestesc câte ceva. Ce am mai făcut, ce am mai iubit, câte amintiri am strâns şi câte mai contează cu adevărat. Ştii, am şi eu o tolbă a mea. E doldora de daruri, dar multe din ele nu-mi mai aparţin. Ce am adunat şi eu de-a lungul iernilor mele: umbre, ecouri, amintiri şi poveşti. Le-am aşternut una pe alta, în ordinea importanţei. Mai şterg din când în când praful de pe cele care mă răscolesc, dar le pun repede la loc de frică să nu le ştirbesc şi bruma de esenţă. Nu-ţi cer aşadar să-mi aduci liniştea, dar te rog să aduci liniştea pentru cei dragi, căci aşa voi fi şi eu cu un pas mai aproape de a obţine pe a mea.
 
Când eram mici, ne doream multe daruri pentru noi. De obicei, din alea care afectează doar buzunarul părinţilor. Cele mai în vogă păpuşi, cele mai tari tractoraşe, cele mai citite poveşti ( eu eram înnebunită după poveştile cu parfum de Crăciun ale lui Charles Dickens, şi încă mai sunt; de fapt m-am răzgândit, aş vrea totuşi sub brad volumul apărut de aici, „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”). Şi tu, un bătrân sfios cu barbă albă, ne hârjoneai tot timpul anului ca mai apoi să primim tocmai cadourile visate. Micul nostru resort de visare pe care am vrea să-l purtăm prin viaţă până la adânci bătrâneţi. Şi nu-i aşa, Moşule, că visele n-au vârstă, ci doar muşchi ai credinţei?
 
Şi odată ce am început să alergăm mai puţin grăbiţi în braţele vieţii, am învăţat să ne dorim mai multe pentru ceilalţi. Mai ales pentru cei care n-au de nici unele, nici în interiorul lor, nici în afara lui.  Cam asta ar fi graniţa spre maturitate, testul la care mulţi dintre noi trişăm. Când începem să recunoaştem darurile vieţii, în fiecare zi din an, şi nu neapărat obosindu-te pe tine sau invocând spiritul Crăciunului. Când dăruim din puţinul nostru, care-n faţa neajunsurilor vieţii altora pare îndestulător.
 
Dar tu cum o mai duci cu liniştea ta? În fiecare an te străduieşti să ne faci tuturor câte o bucurie. Dar cu tine cum rămâne, Moşule? Oi avea şi tu vreo dorinţă ascunsă ce se cere îndeplinită. Una din aia foarte aproape de suflet care compensează toate celelalte lipsuri, indiferent de natura lor. Ştii, mi-ar plăcea să ştiu ce-ţi doreşti cel mai şi cel mai mult! Iar anu’ ăsta, Moşule, o să mă rog să se împlinească şi dorinţa ta.
 
Cu drag,
 
Cristina
 

P.S. Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013. Toamna se numără cele mai bune articole!

Anunțuri

4 comentarii

  1. In sfarsit se gandeste cineva si la dorintele Mosului. 🙂 S-o fi saturat si el de atata amar de vreme de indelinit cereri care mai de care, fara ca cineva sa il intrebe macar dac-o avea si ea vreun vis, vreo, nevoie…Frumoasa idee.

  2. Ma tot gandeam cum sa facem sa adaugam si noi o fila in volumul de povestiri despre Craciun scris cu atata maiestrie de Dickens sau Twain. In cele din urma am gasit si raspunsul: sa lasam sa iasa la suprafata copilul inocent care invata cu maxima seriozitate poezii pentru Mosu’. Parca si acum as mai invata una de-as sti ca aduc inapoi Craciunul copilariei mele :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s