„Te iubesc pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta”

Când noaptea îşi despleteşte întunericul peste umerii lui, inima mea înghite în sec. Nu mai e ea regina universului micuţ pe care l-am meşterit cu atâta grijă. Şi gândurile mi s-au făcut mici, mici de tot, aproape infime în bătaia puternică de cord. E clipa ei, a nemuririi trecătoare în care ne pierdem de fiecare dată, dar în care ne regăsim total. Ăsta e singurul moment de plenitudine a fiinţei. Acolo şade adevărul absolut pe care ne chinuim să-l ascundem zi de zi după pereţii minţii.
Opreşte-te, Timp. Stai. Îngheaţă-mi clipa asta nebună lângă el şi îndeas-o în miezul fiinţei mele să o pot păstra, măcar ca amintire. Să-mi amintească ce sunt cu adevărat şi când mă aflu în afara lui.
Efortul de a fi în fiecare zi păleşte. Obosim să părem ceea ce nu suntem şi ne odihnim fiecare în felul său, mai mult sau puţin, lângă marginea unei fiinţe. Da. E doar margine de trup, margine de suflet şi o prăpastie adâncă. Însemnătatea iubirii n-are viaţă lungă decât pentru unul din doi, şi n-are atâţia ani cât o viaţă de om. Are secunde, clipe de trăire intensă, cioburi de iubire, care-mai-de-care mai cicatrizate. De-asta iubim atât de mult clipa. Şi-o devorăm lângă cel care ne face să ignoram prezenţa timpului care bate la porţile dimineţii. Clipa durează numai atât. O clipă. Dar cât nesaţ de priviri şi buze moi. Şi câte cuvinte tăcute. E liniştea aia pe care inima o imploră şi pentru care uităm a cugeta şi ne pierdem cu firea. E valul mării ce a uitat să mai scalde orgolii. E soarele ce-ntărâtă pielea înainte de a o face scrum. E cerul în care mă pierd la o singură adiere de îndoială. Şi eu, toată, tot ce mă credeam în stare a fi, mă topesc pe picioare, mi se scurge orgoliul din mine şi-l abandonez la poarta sărutului ca mai apoi să-l scutur de cenuşă, şi el să-mi scuture amintirile.
Dar tot mai des mă-ntorc acolo. Acolo e peste tot în inima mea. Şi când nu sunt cu tine, tot cu tine mă simt.
Fiecare îşi doreşte să păstreze cele mai dragi clipe. În pofida timpului sau a orânduirii vieţii, s-avem amintirile cu noi căci ele poartă amprenta a ceea ce suntem cu adevărat în descătuşarea fiinţei noastre. Iar când privim figurina asta, amintirea iubirii, ne privim de fapt pe noi înşine, în toată strălucirea fiinţei noastre. De aceea, cred că cele mai reprezentative cadouri pentru cele mai însemnate emoţii le găsesc pe LuxuryGifts.ro. Caută-le şi tu!
P.S. Acest text a fost scris pentru Superblog 2013. Toamna se numără cele mai bune articole!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s