Despre „Omul care voia sa fie fericit”


Oamenii se asaza la picioarele ei doar sa-i simta mangaierea si nu uita, aproape niciodata, sa se infrupte din sanul ei plin  de iubire. Comfortul ala sentimental pentru care gazda plateste un pret, urias cateodata, e un troc cu tot atatea suflete desculte cam cate incercari fara izbanda. Nu stim ce vrem, nu stim cum arata ce cautam, nu dam viata formei pe care o visam cu ochii deschisi, nici forma vietii pe care ne-o inchipuim. Iar atunci cand reusim a dibui cat de cat cam cum am vrea sa traim, ne folosim de orgolii nemasurate si suflete imputinate ca sa ne satisfacem cat mai bine si mai repede dorinta.

Dorinta, caci asta e cuvantul de ordine, langa care alaturam negresit, sau poate gresit, implinirea. Bunul asta cel mai de pret al omului care se masoara in biciurea celuilalt pentru ca nu suntem in stare sa ni-l oferim singuri. Buimaci, nesatui si mai tot timpul goi de noi insine, de esenta, alergam dupa cai verzi pe pereti in paturi straine in  care atipim numai, fara a avea ragazul sau ocazia de a simti familiare asternuturile.

Ca-n orice joc al vietii, psihologic mai ales, avem nevoie de victime si calai, invinsi si invingatori, si musai de o cauza pierduta. Ce-ar fi daca ne-ar fi suficienta experienta sau lectia invatata? E musai sa pui ramasag pe ceva din tine in ziua de astazi doar de dragul de a imita faptul ca traiesti?

Si tot de zbati asa orbeste, ca un peste pe uscat, cautand sursa vietii, a fericirii indeseobi. Ai invatat tu de mic copil ca daca se schimonosesti intr-un anume fel, daca te joci frumos sau ripostezi terorizandu-ti parintii, tot o sa obtii ceva. Iti dai seama cam cate masti ai adunat intr-o viata de om? Nu ti-e frica sa nu te incurci in ele si sa te prezinti la spectacolul gresit? Nu te intrebi niciodata daca are rost sa platesti ca sa fii spectator la astfel de circuri ieftine? Unde mai pui ca te mai si imprumuti de la viata ca sa achiti datorii care nu-ti apartin!

Noroc ca avem mai tot timpul luxul de a alege, un lux pe care nu si-l permit decat cei mai putin saraci cu duhul. Ghinion, ar spune altii, caci ne place sa incatusam iluzii si sa le hranim printre gratii cu speranta ca vor fi numai bune de sacrificat in ajunul Craciunului.

 P.S. O carte numa’ buna de citit daca va puneti astfel de intrebari, si nu numai:

„Daca nu renuntam la nimic, ne abtinem de la sansa de a alege. Si cand lipseste sansa de a alege, ne abtinem de la a trai viata pe care ne-o dorim” ( Laurent Gounelle, „Omul care voia sa fie fericit”)

 

 

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s