Copilul care si-a uitat trecutul

Ca un copil fara trecut incerc sa masor ale lumii valuri si-mi aleg cu grija regulile jocului astfel incat s-alung durerea, teama si ma-ncapatanez sa sfidez viata si tot ce e deasupra mea, fizic. Ma-ntorc pe mine pe toate partile ca pana la urma sa-mi gasesc esenta, sa o iau de gat sau sa o imbratisez, sa o storc din mine sau sa-i multumesc ca macar in interiorul meu lumea arata ceva mai bine.
Nelinistea astea care ma-nconjoara e dintr-un adanc pastrat cu grija, o grija nebuneasca care-l impiedica sa traiasca cu adevarat. E si frumos, dar si uratit de tot ce credeam ca ma poate ajunge sau dobori. Cu cat eu incercam sa am ascund cat mai bine dupa cotloanele sufletului cu atat el devenea si mai fragil in fata loviturilor sau a crampeielor de fericire, transformata apoi in nostalgie. Dar cu nostalgia nu hranesti decat iluzii, iar iluziile nu sunt un pranz copios, nici macar satios sau bun pentru suflet. Alergarea asta nebuna de copil, cu parul despletit de relele lumii, dupa recompensa imediata si darul nepretuit al clipei face ca sufletul sa se intoarca impotriva sa la sfarsitul drumului, sa regrete initiativa calatoriei si sa mai lase cate putin din puterea sa tocmai prin locuri care nu-i revendica atentia.
Copilul astazi si-a uitat trecutul. A fost uitat cat a fost de fericit, cat a plans sau cat s-a zbatat in fata nedreptatilor. Nu se mai lasa intemnitat de propriile limite si de ale celorlalti. Astazi are o independenta interioara nascuta din puterea de a gandi pentru sine, de a nu face compromisuri, de a nu depinde de metehnele sau nebuniile celorlalti, de a trai pentru sine, de a ignora rasplata naiva a sacrificiului, de a bufni in ras indoctrinarii sufletesti sau a prejudecatilor pleni-potentiare, de a ridiculiza limita egoului unor oameni care se proclama atotstiutori sau a altora care iau pe nedrept in deriva vietii lor si pe altora, a tuturor greselilor neasumate, a victimelor exagerate si neconsolate, a materialismului exagerbat de frustrari si a faptului ca minciuna nu e vazuta ca si cauza durerii ci ca instrument al ignorarii ei.
Astazi lumea nu-i pare nici buna, nici rea, e asa cum s-a lasat construita cu buna stiinta. La sfarsitul oricarui drum nu e neaparat o recompensa sau o pedeapsa, ci o lectie  invatata. Asumata. Insusita. Si cu cat primesti mai multe astfel de lectii cu atat mai mult vei sti sa intelegi viata si sa o pretuiesti. Vei afla care-i rostul tau in lume si in afara celorlalti, pentru ca nimeni nu traieste pentru nimeni, fiecare se zbate pentru el insusi chiar si atunci cand isi declara raspicat iubirea pentru celalalt. De fapt, iubeste sa-l iubeasca pe celalalt sau iubeste sa se lase iubit.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s