Reversul durerii

548496_580398895382674_388388711_n
Cateodata oamenii nu sunt suficienti lor insisi sau, pur si si simplu, au obosit. Atunci nu li se poate imputa lipsa.
Era mai mult decat ochii sufletului ei vazusera vreodata. Era atat de flagrant ce simtea fiinta-i inundata de astfel de trairi pe care mintea nu le putea cuprinde. Era un joc in care se lasa partasa de buna-voie, pe moment fiindu-i suficient rolul de complice. Bunaoara, isi insusise rolul asta in schimbul adevarului ca ar fi putea fi parasita. Din nou. Asta era cea mai mare teama a vietii ei, iar daca se gandea catusi de putin la asta stia cui sa reproseze trauma originara. Din nou, jocul placerii imediate lua locul durerii refulate.
Intre ceacearfuri ce-aveau sa-i devina inevitabil straine, se nastea capcana in care se lasase prinsa de-atatea ori. Aceeasi capcana ale carei rani le confundase cu cele din iubire si-n urma carora se repetase negresit singuratatea.
Ca-ntru spatiu atemporal simtea cum se descatusau demonii fiintei langa cel care-avea sa fie vinovatul fara vina, obiectul placerii si al durerii, in acelasi timp. Stia si ea fara-doar-si-poate ca daca ajungea sa-l iubeasca avea sa ia asupra ei toata durerea pricinuita sau inchipuita. De-asta oricat s-ar fi straduit, el nu avea cum sa-si dea seama unde greseste caci ea se straduia mai tare sa ascunda armei crimei pasionale. Si din cauza aceleasi nesigurante, ea se vedea nevoita sa ierte de fiecare data.
Se pare ca-si cautase cu grija doar oameni care s-o raneasca. Proiecta de cand se stia acelasi final, se-mbarca in vehicule ale suferintei care s-o duca in acelasi loc, atat de familiar durerii. Si-acolo, sedea de multa vreme copilul care iubea marea atat de mult incat o vedea si in deserturi sufletesti; copilul care s-a sacrificat neconetenit pentru linistea marii sperand sa obtina dragostea ei neconditionata.
Dar marea ii uitase iubirea. Se dezisese demult de el, n-avea timp sa-i astampere furtuna din privire, cand in largul ei se anuntau intemperii. N-avea energie decat sa-si calmeze proprii demoni. N-avea cum, si poate nici nu voia, sa-i intoarca iubirea. De-abia mai tarziu in viata, realizase ca invatase gresit cum sa iubeasca si cum sa se lase iubita.
Abia acum incearca sa-si impinga limitele tot mai departe inauntrul fiintei ei. Si poate din cand in cand sa-si renege amintirile. Sau macar sa nu se mai supuna acelorasi dureri. Unii isi cauta cu disperare trecutul si-ncerca sa resusciteze iubiri. Ea se straduieste in fiecare zi sa astupe gura lor, incepand cu cea dintai nefericire. Se poate sa fie un drum gresit, sau nu, dar refuza sa creada ca fiinta ei e doar suma nefericirilor ei.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s