Cum am devenit, din lupul singuratic, iubitoare de workshop-uri?

Pasionata fiind despre orice activitate care analizeaza intr-un fel sau altul psihicul uman, am facut si pasul catre dezvoltarea personala prin intermediul workshop-urilor. Este simplificat spus „un pas” pentru ca el este alcatuit, de fapt, din multe frici, care ne impiedica sa facem multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sau care ni se potrivesc cel mai bine, dar despre care nici nu banuim a ni se potrivi. Un simplu pas spre schimbare pe care nu-l facem tocmai pentru ca, in timp ce ne pregatim sa sarim, mintea a tesut deja sapte scenarii imaginare, si false totodata: „Nu esti suficient de bun!”, „Cine te crezi?!”, „Nu a mai facut nimeni asta”, „Nu o sa-ti iasa niciodata” etc.
De ce spun ca a fost un pas urias pentru mine?!
Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca unicitatea unui om ii sperie pe ceilalti ca mersul in pivnita noaptea. Ar fi multe de povestit pe podul asta dintre cum esti tu cu adevarat? si cum cred ceilalti ca esti?. Podul asta e parte din povestea aia cu lupul singuratic care da iama in turma de oi.
Lupul singuratic este ceea ce eu numesc intr-un sens popular un om care este introvertit. Un om introvertit este cel care manifesta tendinta de a-si rezolva de unul singur problemele, prin introspectie si reflectie. De asemenea, relaxarea pentru un om introvertit se intampla preponderent prin activitati care stimuleaza interiorul (meditatie, yoga, citit, scris etc). Conform definitiei jungiene, modalitatea in care o persoana isi reincarca resursele atunci cand vorbim despre energie, perspectiva din care priveste viata si modul de relationare determina incadrarea intr-unul dintre cele doua tipare psihologice binecunoscute: extrovertit sau introvertit.
Mai multe informatii despre tipurile de personalitate, in functie de aceste criterii psihologice, introversiunea si extraversiunea, dar si de celelalte criterii care compleaza celebrele teste ale personalitatii MBTI (Myers Briggs) aici  si aici.
Ceea ce societatea numeste „lup singuratic” („uita-l si pe ciudatul asta”, „soarece de biblioteca”, „neadaptat social” etc.) este cealalta fata a monedei, cea demonizata, preferabila polemizarii pentru ca, nu-i asa, drama si telenovela sunt printre genurile „literare” preferate, si nu doar la televizor.
Prima mea experienta mea cu workshop-ul de Psihodrama, ca metoda de terapie si dezvoltare personala, a inceput cu workshop-ul sustinut de psihologul Carmen Ghita .
Trebuie sa recunosc ca a fost ca un salt urias cu parasuta (fiecare cu adrenalina lui :))) in afara zonei mele de confort; nu pentru ca nu credeam in utilitatea lui, ci dintr-o ambitie personala (frica sau pattern, mai exact): acela de incerca sa-mi rezolv probemele de una singura, de a citi si rasciti subiecte in stransa legatura cu ceea ce imi doream sa rezolv sau sa obtin (depasirea unor traume din copilarie, gasirea motivatiei interioare, descoperirea vocatiei, probleme in relationare, distrugerea unor pattern-uri, destramarea unor relatii toxice, ascutirea anumitor abilitati si temperarea unui comportament cu tendinte depresive etc. Asa cum se observa, mental si intelectual le-am cam bifat pe toate :))).
Ceea ce ne scapa noua oamenilor insa, in parcursul acesta in dezvoltare personala sau terapie, ori dezvoltare spirituala, este tocmai integrarea acestor cunostinte si punerea lor in practica. Cea din urma cale fiind singura care forteaza creierul sa parcurga noi cai neuronale, deci sa invete noi obiceiuri.
Atunci cand lucrezi cu oamenii, in mijlocul lor chiar asta realizezi. De cele mai multe ori involuntar, experimentezi si traiesti ceea ce „postulezi” sau citesti. Eu m-am surprins pe mine insami, si pe altii (din cate am aflat), atunci cand am descoperit ca, introvertita asa cum ma stiam (ambiverta, de fapt), m-am simtit ca pestele pe uscat, sub umbrela aceluiasi interes pentru psihologie. Am realizat o conexiune minunata cu alti oameni complet straini, care au aflat despre mine lucruri pe care nu le stie nici macar propria-mi oglinda.
Acesta este si scopul terapiei prin psihodrama, ca fiecare participant sa se transforme intr-o oglinda pentru celalalt (principiul proiectiei in psihologie, formulat de Tata Jung, bineinteles), astfel incat, intr-un mediu sigur, si nefortat, sa te poti recunoaste (si cunoaste mai indeaproape) prinvind comportamentul celuilalt.
Am avut astfel ocazia sa ma vad pe mine ca la 20 de ani ( o fata mult prea matura pentru varsta ei, care si-a insusit inconstient toate problemele familiale, si vreo cateva dintre cele ale lumii, dar cu o forta extraordinara de a le depasi, uitandu-ma la viata ca la o lupta continua, nestiind ce sa fac cu atata energie si forta, imparteam sarcastic mai mult traznete decat voie buna, vorba aceea: bad marketing is good marketing anyway); sau cum as arata eu peste 20 ani, in cazul in care m-as abate de pe drumul asta al dezvoltarii personale, atat de inconfortabil pentru multi: o femeie trecuta de varsta a doua, care a inceput o noua facultate, pentru ca abia acum a avut timp sa-si descopere adevarata vocatie, intre timp s-a sacrificat apoteotic in numele iubirii, lasandu-se pe ea pe ultimul plan, pentru ca, nu-i asa, iubirea cere sacrificiu.
Pentru mine a fost o experienta unica: sa ma (re)descopar prin intermediul unor oameni complet necunoscuti, care vad in mine, dupa numai 6 ore petrecute impreuna, ceea ce eu am uitat in timp ce societatea m-a facut sa cred ca sunt suma asteptarilor celorlalti. Am (re)descoperit ca sunt minunata exact asa cum sunt, chiar daca am obiective de atins in 3 zile si 10 metode Cum sa…?, si un plan de viata pe nspe ani, ca orice probleme cred ca as avea, exista cel putin o solutie daca imi deschid mintea si inima spre ea, ca uneori ma cred coplesita de propriile neputinte sau probleme, in timp ce alti oameni au aceleasi probleme sau se simt in fiecare zi ca o pisica pe sfoara vietii.

Am coborat asadar din plopul amintirilor cu „Saraca de mine” sau „vai, n-o sa-mi iasa niciodata asta” in mijlocul unor oameni complet necunoscuti, dar intre care s-a creat o chimie incredibila tocmai datorita intentiei pozitive pe care si-a setat-o fiecare in parte, dar care a coincis in cele de in urma: aceea de a fi un om mai bun.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s