Urzeala jocurilor copilăriei

18767534_1490634047624146_3111322406741366782_n

Am căutat adânc în cei care mi-au permis, şi i-am alergat cu nesaţ pe cei de care credeam că am nevoie. Culmea e că nu aveam. Nici ei nu ştiau asta, şi fugeau. Eu nici atât nu-mi dădeam seama că n-au cum să-mi lipsească oamenii, pentru ca la drept vorbind nu-i ai niciodată. Dar nu învăţasem încă lecţia asta.

Unele jocuri au fost neprimitoare din start. Eu am vrut sa le împletesc mistere după voia mea şi să le clădesc orgolii protagoniştilor, după voia lor. Doar că eu am rămas goală. Si ei confuzi. La final, fiecare s-a retras, pe rând, în colţul său de suflet; singurul pentru care trebuie să te-ngrijeşti necontenit.

Alte jocuri păreau mai accesibile tocmai pentru că mă regăseam în ele; căutam cu disperare beneficiul negativ. Cel puţin aşa voiam să cred când îmi alegeam o porţiune din viaţa lor pe care să mă odihnesc. Goana dupa ce nu ştii că ai deja este epuizantă. Goana după ce nu-ţi aparţine poate fi fatală.

Acolo unde-mi alegeam răniţii, căutam să mângâi suferinţe. Căci şi eu sufeream şi-ncercam să mă vindec, alungându-le lor durerea. Doar că-i alungam pe ei, tot mai mult. Tot mai departe. La final, ei s-au oblojit singuri. Că doar în ei înşişi au găsit antidotul nefericirii. Dar eu tot nu înţelegeam.

Şi am ajuns într-un târziu pe o pajişte întinsă, sărăcăcioasă şi întunecată. Mi-am spus că trebuie să fi fost după o luptă crâncenă. O luptă ca-ntr-un om, nu între mai mulţi. M-am oprit instant să-mi explic rostul drumului meu. Am căutat şi condamnaţii şi vinovaţii. Voiam să-i privesc în faţă. Nu s-au arătat. Poate pentru că mintea mea făurise năluci emoţionale. Poate pentru că îmi făurisem o armată de războinici închipuiţi, cu false lupte şi victime prefăcute. Şi multora le-am atribuit rolul de erou. Mai puţin mie. De-asta nu câştigam nicicând. Dar de-acum n-am să mai pierd niciodată. Războiul, nu lupta.

Cândva trăiam într-o bulă, dar nu de cristal. În funcţie de cât detergent mi se punea la dispoziţie, bula asta era mai mare sau mai mică, mai clară sau mai înceţoşată. Eu eram când în mijlocul ei, când eram împinsă către marginea ei. Aşa îmi urzeam jocul pentru supravieţuire. Azi mai mult, mâine mai puţin. N-aveam cum să-mi consolidez bula în care trăim. Cu cât eu creşteam, cu atât pereţii bulei deveneau din ce în ce mai subţiri, loc prielnic pentru invazii sentimentale. De copilă mă obişnuisem cu dependenţa asta şi eu chiar voiam sa culeg roade din orice piatră seacă. Erau momente când deveneam conştientă de pericolul la care îmi supun inima. Simţeam însă că dacă mă opream, ar fi fost ca şi când mi-aş fi înţepat singură bula în care trăiam de când mă ştiu.

Au fost câţiva care s-au jucat cu fragilitatea bulei. Erau la rândul lor nişte copii care se credeau adulţi. Eu ii voiam adulti, ei se vedeau adulţi. Doar că de-acum jucam jocuri de oameni mari ca nişte copii. Nişte copii care îşi scriseseră povestea de viaţă în aşa fel încât să aibă doar un singur sens, acelaşi final, chiar dacă protagoniştii erau de fiecare dată alţii.

Acum bula s-a spart, iar povestea pe care am scris-o de copilă nu se mai potriveşte.

Am nevoie de o bulă nouă pe care să o construiesc de zero, cu forţe autonome, în care să-i las să intre doar pe cei care ştiu să construiască. Nu umbre ale trecutului, nici drame neterminate, nici doritori de răzbunare, nici parşivi sentimentali. Bula asta vreau să fie, în primul rând, a mea. Să mă joc cu ea ca un adult ce mi-s. Să o las deoparte atunci când mă înham la realitatea din jur. Iar seara, înainte să-mi odihnesc ambiţia, să o privesc aşa senină şi frumoasă. Ca o frântură de viaţă ce-mi aparţine. Nu vreau să fie perfectă, doar suficientă mie.

Ne place să credem că cele mai frumoase jocuri sunt cele ale copilăriei. Involuntare, senine, din inimă. Alea pozitive care nu-ţi încurcă inima cu nimic, în drumul spre maturitate. Alea pe care le-am mai juca şi atunci cand creştem, fără să ne dăm seama că unele pur şi simplu nu ni se mai potrivesc. Nici nouă sau celorlalţi, pe care îi angrenăm, mai mult inconştient, în propriile noastre jocuri psihologice. Şi ei ne gasesc tocmai pentru ca jocurile lor să se întrepătrundă cu ale noastre. E doar lupta pentru supravieţuire pe care o purtăm de când am văzut lumina zilei. Doar că acum, aşa adulţi cum ne vrem a fi, luptăm aceeaşi luptă, dar cu armele de copil. Suntem prea ataşaţi de final ca să mai observăm ce arme nepotrivite folosim. Din păcate, de prea puţine ori, oprim jocul.

Ai crede că-i o urzeală divină. De ce unii sunt sau par fericiţi? De ce alţii nu întâlnesc fericirea în viaţa lor toată? Ai zice ca-i o nedreptate la mijloc explicată doar de norocul astrologic. Ai vrea să crezi asta pentru că implică mai multă energie din afară. Prea putină dinăuntru. Acolo înăuntru, dacă umbli, trebuie să fii precaut. E teren moale, mlăştinos, în care monştrii fiinţei îşi fac de cap. Acolo zac visele neîmplinite şi fantomele răzbunătoare. De-asta nu-i indicat să-i pui pe alţii să se lupte cu ei sau să pretinzi să te salveze. Ii au şi ei pe-ai lor. Si crede-mă, nici ei nu ştiu mai bine decât tine cum stă treaba. Fiecare are Golgota lui.

Copilăria nu e doar o amintire a ceea ce ai fost candva. E încă o parte din parte din tine. Încă eşti copilul neadaptat sau liber, privit prin ochii unor adulţi şi forţat să se poarte ca atare. E drept ca uneori e indicat să-i urmezi. Doar că nu ştii cine îţi vrea binele şi cine nu. Cine e ostil, cine e iubitor. Depinde cum ai învăţat că trebuie să arate iubirea. Sacrificată, înverşunată, supraprotectoare, necondiţionată, recompensată sau insuficientă. Depinde ce jocuri ai jucat, în afara de “Baba-oarba” sau “Raţele şi vânătorii”. Şi acolo erau mize, dar mult mai mici. Şi acolo erau perdanţi şi învingători. Dar de moment.

În viaţă însă, jocurile copilăriei, pe care le repetam în mod inconştient ca adulţi, pe unele cu o frecvenţă uluitoare, ne arată cam cât de fericiţi suntem.

În viaţa adultă, jocurile copilăriei sunt şi psihologice. Nu doar sociale. Importanţa o vezi doar în momentele de cumpănă ale vieţii. Uneori prea târziu. Dar jocurile copilăriei trăiesc în fiecare adult. Sunt jocurile foamei de supravieţuire, şi mai apoi, de împlinire. E şcoala de lupte în care trebuie să fii atent ce tactici ai învăţat de copil, cum ai  fost crescut sa iubesti, pe cine-l vezi Salvatorul tău*? Cine crezi că e Persecutorul din viaţa ta? De ce eşti mereu tot timpul tu Victima? Oare jocul ăsta nu ştii să-l joci? Nu cumva jocul ăsta psihologic nu-ţi aparţine ţie, adultule, ci al copilului din tine care caută să fie iubit cu orice preţ de lumea din jur?

Acum eşti independent, ai autonomie şi putere să fii aşa cum vrei tu să fii. Nu mai trăieşti într-o bulă, oamenii din jur nu sunt ca părinţii tăi, sunt egalii tăi. Tratează-i ca atare. Impune-le respect. Oferă-le iubire. Rămâi dacă merită. Pleacă dacă nu.

În toate aste bătălii, îţi spui clar că ai caştigat ceva. Nu jocul, nu lupta, nu războiul. Ai câştigat experienţă. Căci cel pentru care ai luptat nu mai e aici să-şi revendice victoria. Bucată ruptă din tine. Pesemne jocul a devenit prea sângeros, iar victimele prea multe. Şi ca orice războinic închipuit, conştiinţa nu-i stă de veghe la drum de seară, şi nici n-aprinde focul inimii. Doar pe cel al raţiunii îl mai atâţă din când în când. Dar la ce bun? Nu-i tărâmul ei, e cel al simţirii. Deci nu juca jocul compromisului.

*Notă: Conceptele de Adult, Părinte şi Copil fac referire la stările eu-lui, identificate de către psihologul Eric Berne şi consolidate în teoria Analizei Tranzacţionale. Teoria a fost completată de către Stephen Karpman, prin teoria Triunghiului Dramatic (Victimă, Salvator şi Persecutor), al celor implicaţi în jocurile psihologice.

Imagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s