(Intre) Centru si Cer, in acelasi timp

Odata ce Sufletul meu a constientizat ca este mai mult decat forma unei cutii sociale, conditionate de niste factori limitativi, cumva neintamplatori si necesari evolutiei mele, a experimentat o noua perspectiva asupra vietii (alta decat cea a unui captiv intr-o cutie). Aceasta perspectiva noua inseamna o libertate si o eliberare, cum nu mai cunoscusem.

energie

Nu mai traiam in capul meu. Eram acum (intre) Centru si Cer, in acelasi timp.
Candva obisnuiam sa traiesc intr-o cutie, o cutie de forma unui cub cu peretii transparenti care imi permitea sa privesc lumea, dar care nu ma lasa sa-mi dau seama ca ma aflu, de fapt, intr-o cutie: predefinita, cu linii groase, trasate parca de altcineva. Eram eu intre patru pereti, intr-o singura dimensiune, intr-o singura cutie. In timp ce eu sedeam in starea asta de confort (disconfort, de fapt), in propria-mi cutie, viata se-ntampla mie, pentru mine sau impotriva mea, tot timpul din afara mea. Eram un prizonier, care era cumva condamnat la o privare de libertate fara sa inteleaga ce facuse, cu o sentinta data de niste Judecatori aspri, dupa niste legi care nu-mi apartineau. Eram tot timpul o proiectie umblanda a tot ceea ce mi se intamplase in viata: parinti, societate, iubiti, scoala, profesie. In acest scenariu predefinit, puterea mea era egala cu zero, iar toata energia mea era concentrata in spre a-i invinui pe ceilalti sau in a ma invinui pe mine insami pentru ca nu sunt suficient de buna, de desteapta, de implinita, de luminoasa, ca nu sunt apta sa indeplinesc niste cerinte cu care, culmea, Eul meu se identifica pana la absolut, dar care stiam sigur nu-mi apartineau.

Intrebarea era: cum aveam eu sa ies din aceasta cutie in timp ce eu credeam ca sunt acea cutie: proiectii, vise, sperante, dezamagiri, conditionari, emotii intense, copilaria mea, trecutul meu? Cum poate un om care traieste intensitatea fiecarui moment cu care se identifica, fie ca e in trecut, viitor sau in prezent, sa discearna cine este cu adevarat? Cum pot sa obtin claritate in viata mea in timp ce atentia si energia mea sunt concentrate intr-o cutie (care este mintea mea), cu care ma preumblu prin viata, de fiecare data in alt moment, intr-un „ce-ar fi fost daca?”, intr-un viitor improbabil, intr-o amintire trunchiata de trecerea timpului.

Daca eu sunt aceasta cutie care pune atata presiune pe mine si simt ca ma face nefericit, inseamna ca nu mai am nicio scapare? Primul impuls era ca sa scap de aceasta presiune era evident sa ma refugiez in ceva exterior mie (vicii, relatii, amintiri, vise neterminate, iluzii) sau sa incerc sa fug de presiunea acestei cutii, numita minte, nedandu-mi seama o purtam la propriu pe umerii mei oriunde m-as fi aflat. Orice incercare de a scapa de propria-mi minte era, de fapt, o separare, un conflict interior si mai puternic intre mintea mea si partea aceea din mine care simtea ca sunt mult mai mult decat aceasta alergare mentala pe banda rulanta a vietii. Orice separare de tine insuti presupune inevitabil si o reintoarcere la punctul dureros din care vrei sa scapi.

Si atunci cand incerci sa salvezi pe cineva, de exemplu, tot asta faci. Te separi de continutul care crezi ca trebuie salvat, proiectandu-l in cel din fata ta, aparent neputincios, pentru ca e prea dureros sa constientizezi ca e propriul tau continut. Esti Salvator si Victima, in acelasi timp.

Dar daca exista mai mult decat perspectiva din cutie? Daca eu sunt mai mult decat credeam in capul meu ca sunt? Daca nu ma priveam din unghiul potrivit? Daca exista mai mult spatiu, mai multa viata si energie in mine decat am crezut pana atunci? Daca eu eram de fapt creatia mea, o cutie, dar eram in acelasi timp si Creatorul acestei cutii? Daca eu eram cel responsabil de cutia asta: cum o ingrijesc, cum o curat, cum o iubesc, pe cine primesc in cutia mea, si cat de sus si de indepartat as putea sa privesc din aceasta cutie? Daca aceasta cutie a mea era de fapt un intreg univers, parte din Marele Univers, dar eu imi pierdeam vremea rotindu-ma in jurul cutiei, in jurul Ego-ului meu crescut cu proiectii, iluzii, dezamagiri, frici, traume, exagerari, bucurii aleatorii?

Daca eram Centrul meu si Cerul meu in acelasi timp, si eu priveam obsesiv numai in afara mea? Daca toata puterea de a ma schimba era in mine? Nu in vechiul mine, o biata minte schingiuta de intrebari si cautari nesfarsite dupa o iluzorie fericire, ci in Centrul meu, ceea ce eu sunt acum si aici, in fiecare moment din care este alcatuita viata mea.

Daca mi-as retrage toata atentia si energia de pe ecranele astea mari pe care imi proiectez bucuriile, iubirile, visele si vinovatii, ce as face eu cu toata aceasta atentie? As trai, as accepta viata asa cum este ea, as indrazni sa visez din nou si as avea energie sa-mi indeplinesc visele, as avea atentie si iubire si pentru ceilalti si as avea compasiune si acceptare pentru momentele mai putin placute.
Unde este atentia mea acolo e si energia mea. Eu ma identific cu atentia mea si nu-mi dau seama ca sunt in acelasi timp focalizatorul si focusul atentiei mele, traitorul si realizatorul vietii mele. Deci daca ma focalizez pe trecut sau viitor, retraiesc de fiecare trecutul prin depozitarea atentiei mele sau imi proiectez atentia in viitor, deci eu nu sunt aici si acum, ci mereu acolo, altundeva, oriunde imi las atentia sa plece.

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s