Unde este granita dintre realitate si iluzie?

Episodul 4 – Proiectia psihologica, despre caderea iluziilor

Intr-o frantura de perspectiva ca din avion, ma priveam prabusita sub birul propriilor mele iluzii, constructii ale unui Ego foarte puternic care ma-mpinsese pe cele mai inalte culmi, ca mai apoi sa ma prabuseasca sub propria-i greutate. In ziua in care mi-am uitat trecutul, am si renascut. N-a fost o uitare din aia evitanta care fuge de dureri, am trecut prin durere ca printr-un cerc de foc al Iadului, la finalul carei lupte ori renasteam, ori ramaneam mai nimic.
Moartea iluziilor mele a insemnat si sfarsitul meu in lume asa cum ma stiam si cum ma cunoasteau ceilalti. La inceput, imediat dupa „criza”, nici nu ma mai recunoasteam, dar nici nu ma inchegasem inca din propria-mi cenusa. Incetasem a mai fi cine credeam ca sunt, dar „Cine ajunsesem sa fiu?”. Si dup-o eliberare din matca fricii, am pornit dispusa sa caut adevarul meu cu orice pret. Pretul suprem il platisem deja in ziua trezirii mele, deci nu-mi ramanea decat sa ma incred orbeste intr-o putere superioara, si sa continui. (extras din „Drumul de la CRIZA la MANIFESTARE)

Unde se afla granita dintre realitate si iluzie pentru tine? Cum arata harta iluziilor pe care ai urmat-o orbeste, dupa un GPS ingalat cu perceptii fixe asupra vietii.
Atat de fina, si totusi decisiva, granita dintre realitate si iluzii e data de alegerea vietii pe care vrei sa o traiesti. Esti fericit si implinit continua. Altfel, pune-ti intrebari, cauta, analizeaza, schimba, experimenteaza.

iluzii
Fa-ti o favoare si da-ti la o parte valul iluziilor care iti intuneca mintea si inima.
Incearca sa fii onest cu tine, chiar daca asta ar presupune o oarecare doza de durere, acea durere generica de care incercam sa fugim, fugind in acelasi timp de propria noastra traire, viata. Stii, oricat de mult am evita sa infruntam durerea, singuratatea si alte spatii care apartin vietii by default, dar carora noi le dam o conotatie negativa extrema, si neaparat prapastioasa, ele se intampla oricum.
Unele sunt rupte din contexte ale vietii pe care cu greu poti sa le digeri, altele nici nu-ti incap in inima sau minte de dureroase ce sunt, si mai sunt unele, cele mai multe as zice eu, pe care ni le cream singuri.
Suntem fauritorii unor dureri inchipuite, care trepideaza fara scapare in jurul propriului orgoliu: nu am destui bani, nu am casa aia, masina aia, nu ma iubeste suficient, nu-mi place jobul, seful e un idiot etc. samd. Si culmea, cand aproape le avem, tot suntem nefericiti si avem aceleasi probleme (doar ca mai ingrosate si mai confuze) de la care a inceput fuga asta dupa mai mult, mai frumos, mai sclipitor, „perfect”, partenerul ideal etc. Pentru ca adevarata problema nu a avut niciodata legatura cu exteriorul, cu ce pot sa am, sa obtin, sa controlez in viata. Adevaratele probleme ne nasc intai in interioriul nostru.

Claritatea asta de care vorbesc, care e departe de a fi o rationalizare a sufletului , asa cum scriam si credeam candva, claritatea asta vine din experimentarea vietii (deci neocolirea experientelor, suferinte transmutate in dependente de tot felul) si cunoasterea de sine. Nu vine deci din minte (mintea e cea mai susceptibila conditionarilor, si cea mai inselatoare deci in a-ti raspunde la urmatoarele intrebari:)

Oricat de pompos ar suna, si oarecum rupt din carti despre spiritualitate, este de fapt singura constanta in viata noastra, singurul centru la care putem apela si in caz de extaz, si in caz de prapastie fara fund. Acest centru  reprezinta adevarul tau, cine esti tu cu adevarat? Ce vrei de la viata? E situatia pe care o traiesti in concordanta cu tine sau naste un conflict interior? Ce poti sa aduci bun in viata asta? Cum poti evolua ca sa poti atrage lucruri mai bune in viata ta (si nu invers?!)? Cum poti ajuta daca ti se cere si daca ai din ce oferi?
Care este acel spatiu interior care te contine si te sustine oricat de multe ziduri s-ar darama in jurul tau? Care este acel loc in care poti sa mergi cu incredere catre tine insuti si sa simti ca va fi bine oricat de greu pare in acest moment? Cum ingrijesti acest spatiu sacru care este responsabilitatea ta si doar ta? Ce experiente si trairi vrei sa aduci catre acest loc curat din tine, care te ajuta sa ai claritate si sa privesti viata din centrul tau, nu din afara ta catre tine?

Cea mai mare sursa a durerii in viata noastra sunt iluziile. Imi zicea odata un om foarte intelept (multumesc!) ca eu umblu cu rama foto dupa mine si-mi aleg partnerul, fortandu-l sa incapa in acea forma predefinita. Sigur, eram foarte sigura pe mine ca eu stiu cel mai bine ce vreau de la viata si asta nu se va schimba: )) Nasolut moment, cand acest model de partner e acelasi care te face sa repeti la nesfarsit aceleasi lectii de viata.

Dar ce era mai important? Realitatea ca modelul acela nu ma facea fericita si renuntarea la el era dureroasa sau iluzia sa am dreptate? Cea din urma varianta, in care Ego-ului meu nu-i placea ideea de a renunta la investitiile mele indelungi desi neprofitabile, (stiti, de tipul: pana la 25 de ani trebuie sa ma marit, pana la maxim 30 trebuie sa faci copii, X trebuie sa ma ia de nevasta ca altfel…, vai cat de mult il iubesc dar sa nu care cumva sa-si caute omul fericirea in alta parte ca atunci il urasc) a fost o optiune multa vreme.

Proiectiile noastre reprezinta inchiderea vietii intr-un cerc pe care vrem musai sa-l controlam, nelasand viata sa se manifeste natural si experientele sau oamenii sa apara neconstrans in viata noastra si in acord cu ceea ce suntem si putem oferi (ca degeaba ne dorim experiente care nu sunt la nivelul nostru de constiinta, n-or sa vina niciodata decat acele experiente care se pliaza perfect situatiei pe care, inconstient sau nu, ne-am ales-o: nu ai curaj sa manifesti cine esti si sa-ti exprimi clar nevoile, vei atrage oameni care te vor minti frumos cu acordul tau, nu ai incredere in tine, va veni cineva care se va crede „superior” si care-ti va repeta prin orice mijloc ca nu esti suficient de bun, fugi de singuratate ca dracu de tamaie, va veni un partener care te va face sa te simti si mai singur, DAR neaparat intr-o relatie, crezi ca iubirea e ca un sac cu galbeni pe care ti-l arunca partenerul la picioare, afla ca o sa simti ca nu mai existi cand partenerul pleaca cu tot cu bogatia interioara si te obliga la iubirea de sine inainte de a intra in orice relatie, te simti nemultumit cu viata ta si astepti vreun Salvator imbracat in Lumina sa-ti arate sensul vietii, afla ca Salvatorul va participa la situatie doar atata timp cat are ceva de castigat (pentru ca adevarul e ca un om luminos nu va sta langa oameni depresivi, plus ca nu cred ca ii place rolul de Salvator, ci mai degraba de partener), te crezi vreo Maica Teresa moderna si incerci sa salvezi suflete doar doar o sa aiba insemnatate si viata ta, cersind validare, atentie, permisiune de a-ti indeplini visele (pe care le confunzi cu iubirea), afla ca acest rol se incheie sigur cand Victima se prinde ca nu ai si altceva de oferit in afara de o inchipuita salvare pentru ca nu ai din ce sa oferi atata timp cat sacul tau cu resurse e gol), ai vreo rana din copilarie, un sac fara fund pe care incerci sa-l umpli cu prezenta/neprezenta celuilalt in viata ta si ii ceri afectiune cat pentru doi (o data pentru copilul interior flamand de iubire, si apoi, pentru femeia ranita care iubeste poetic ”muuuult” prea ”muuuult” de frica abandonului), vei atrage in viata oameni indisponibili care vor cere si nu vor oferi (pentru ca am stabilit deja ca femeia are o inima mare, da ea afectiune orfanilor, in timp ce ea insasi e un orfan de afectiune, deci de unde da aceasta ”iubire iluzorie”?).
Stiu sa raspund : )), din pacate, aceasta iubire iluzorie nemarginita e de fapt o investitie inconstienta care ascunde o lipsa de afectiune din copilarie, e ca un bagajel pe care il ai pregatit la intrarea in orice relatie, si in cazul in care partnerul tau e indisponibil, si e :)), pac, mai bagi o fapta marinimoasa, ceva compromisuri ca sa-l tii legat si-i mai ierti ”dobitocului” cateva, sa nu cumva sa plece (si ca tu sa ajungi la aceeasi concluzie inconstienta faimoasa: eu iubesc mult prea mult, iar barbatii ”e” niste egoisti).

Suferinta acuta apare cand distanta dintre ceea ce ne dorim si ceea ce vedem in fata noastra este prea mare. 

Punctul zero al schimbarii este recunoasterea faptului ca deciziile trecute nu ne-au adus acel grad de implinire pe care il meritam. Dupa faza de invinovatire si negare a schimbarii, poate veni si momentul de acceptare a necesitatii schimbarii. Doar ca schimbarea nu e posibila pe acelasi teren pe care ne-am jucat rolurile si intretinut iluziile. E posibil sa fie nevoie de un mic colaps al turnurilor de fildes pe care le-am construit cu atata migala; iluziile noastre care ne-au intretinut speranta ca ceea ce vrem sa obtinem de la viata se afla tot timpul in afara noastra (droguri, relatii, banii, succces), ratand cumva startul pornind de la linia de finish.

Startul a fost timpul munca noastra interioara, cunoasterea si evolutia noastra.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s