„Agresiunea interioară poate fi transformată într-o delimitare clară și fermitate a adevărului interior, capabil de a rămâne în mod perseverent el însuși, fără să se subordoneze vreunui grup sau să sucombe sugestiilor în masă”. (Marie von Franz)
Studiez de ceva vreme problematica rezistenței la schimbare și cum putem învăța să aducem proactiv schimbarea în viața noastră și s-o îmbrățișăm ca un fapt natural, ceea ce și este, nu ca pe încă o sarcină de serviciu chinuitoare.
În propria-mi luptă cu schimbarea, m-am lovit în repetate rânduri de două mari fenomene psihologice: furia și fixismul ideologic.
O să vorbim mai întâi de aceste două noțiuni la nivel teoretic, ca, de dragul înțelegerii, să reușim să demontăm unele mituri din limbajul cotidian. În cele ce urmează nu mă voi referi la un comportament violent (formă de patologie), ci vom vorbi de acea energie psihică, interioară, care ne consumă pe interior din cauza intensității ei și care îngreunează comunicarea în relațiile cu ceilalți: furia.
În psihologie, Jung spune că prima mare funcție a furiei este aceea de apărare, așa cum spartanii în Grecia antică scoteau sabia la mila zeilor. Avem un mediu extern plin de pericole și amenințări, și un context intern care se cere apărat și protejat mai ceva ca o cetate.
În viața noastră modernă, asta s-ar traduce prin neadaptarea noastră psihică, interioară, la mediul extern: un job care nu ni se potrivește, o relație care ne nu ne împlinește, politicieni care nu-și respectă mandatele, trafic insuportabil etc.
În acest caz, ori se impune schimbarea interioară, schimbarea pattern-urilor de gândire, a comportamentului în încercarea unei noi adaptări la mediu. Ori, de cele mai multe ori, persoana ar trebui scoasă din mediul toxic, care îi solicită mai ales această funcție de apărare inconștientă, furia.
De cele mai multe ori, la oamenii normali, furia ascunde, de fapt, o mare suferință. Este vorba exact despre această nevroză, de a te simți omul nepotrivit la locul nepotrivit.
Nevroza este definită, la Jung, ca o acumulare de energie psihică în inconștient, partea psihicului în care „depozităm” tot ce nu ne place sau ne rănește.
Ce determina apariția nevrozei la unele persoane și pe alții poate să-i ocolească? Asta depinde nu atât de mult de context și mediu, cât de disponibilitățile psihicului fiecărui individ.
Pe scurt, nevroza este o deconectare de Sine, un gol interior „inexplicabil” minții raționale.
Jung spune că nevroză este o neadaptare a psihicului nostru la mediul înconjurător; este ca și cum psihicul nostru „se micșorează” ca reacție la un mediu ostil, iar, în timp, simte nevoia să iasă la suprafață, ca energia acumulată a unui vulcan: furia sau agresiunea.
Unii psihologi afirmă că furia este și o depresie mascată. Eu aș numi-o antepenultimul nivel al depresiei (înainte de apatie, și scenariul cel mai de jos al existenței umane). Când furia începe să ne domine, mai avem un ultim țel pentru care să luptăm, doar că luptăm cu armele nepotrivite. Sau mai bine zis, luptăm contra noastră, în loc să ne aliniem cu viața prin prisma schimbării noastre interioare ( pace, echilibru, calm, încredere), care aduce cu sine, inevitabil, și o schimbare de mediu.
Funcția primordială a furiei este aceea de a schimba mediul actual.
Cu alte cuvinte, funcția furiei trebuie înțeleasă ca o urgență psihologică, o nevoie de schimbare care nu mai poate fi tăgăduită, o cerință a inconștientului de a fi băgat în seamă și o readaptare, o schimbare a personalității la noi condiții exterioare.
Blocajul sau capcana furiei (dincolo de efectele negative vizibile: boala, relații toxice) constă și în investirea energiei. Inconștient omul are impresia că acționează și că se salvează prin revoltă exterioară, de la mediul nepotrivit în care se scaldă. Ajunge astfel să ingnore un aspect fundamental care l-ar putea salva într-adevăr, oceanul propriilor gânduri și emoții negative. Dacă ar privi furia ca un semnal de alarmă la adresa propriilor convingeri, care atrag experiențele nefaste.
Fixismul ideologic sau al ideilor vine dintr-o nevoie acerbă a omului pentru siguranță. L-am pus în același post cu înțelegerea furiei ca mecanism psihologic de apărare pentru că este o față a aceleași monede. În încercarea lui de a se afirma, omul apelează adesea la mijloace care îi sunt la îndemnă, cum este și cazul furiei, forțe instinctuale și inconștiente, pentru că al lui conștient și situația de viață pe care o traiește nu îi permit schimbarea.
Fixismul ideologic indică cealaltă nevoie supremă pe care omul încearcă să și-o satisfacă, în timp ce se adaptează la lume: nevoia de siguranță și stabilitate. Avem impresia că dacă stăpânim cele mai vaste cunoștințe la nivel rațional vom stăpâni și lumea, însă nu suntem în stare să ne stăpânim nici propriul suflet sau propria minte. Îndârjirea cu care luptăm pentru cauze exterioare sau pentru idei și ideologii, adesea împrumutate, par să ne absolve de la singura cale de schimbare: schimbarea personală.
In ebook-ul meu, vorbesc mult despre vindecarea copilului interior, plus cateva exercitii de baza de constientizare a emotiilor negative.
Ebook-ul este disponibil pentru comanda online aici.
P.S. Daca ti-a fost de folos articolul, te invit cu drag si pe FB, unde am creat deja o comunitate frumoasa in jurul aceluiasi V.I.S. (Vindecare, Inspiratie, Schimbare)!
Coaching Tranformational 