Arhetipul zeiței Isis: chintesența arhetipurilor feminine

”Acea patimă după găsirea mamei arhetipale. Dulceața, acceptarea, iubirea, arhetipul Zeiței Mamă, a Mamei Pământ. Și toate bolile care au legătură cu mâncarea (anorexie, bulimie, obezitate) sunt o căutare spirituală a Mamei Pământ”. (Marion Woodman)

aquarius woman

Cum ne influențează relația cu mama noastră percepția asupra feminității?

Ce daruri putem prelua de la energia maternă și cu ce anume trebuie completat un arhetip al mamei pentru ca femeia să se simtă împlinită?
Până la atelier însă, am să vorbesc despre mama arhetipală și despre mitul zeiței Isis. Scopul este acela de a vedea dincolo de credințele pe care le avem despre mama biologică sau cea care ne-a crescut. Mama arhetipală este cea care, așa cum spunea Marion Woodman, este cea care ne dă iubirea de sine și iubirea pentru ceilalți.
În articolul de azi, am pregătit câteva întrebări care pot ghida să (re)descoperi energia maternă din tine. 

energia feminină

Într-un articol anterior, vorbeam despre rolul de ”mama răniților”, pe care și-l atribuie inconștient femeia, și pe care societatea îl susține pentru că e călduț și comod să ai pe cineva care are grijă tot timpul de tine sau, la nevoie, pe cineva pe care să dai vina.
Existența copilului, și chiar a adultului, este delimitată din toate punctele de vedere de relația cu mama sa. Din fragedă pruncie, suntem legați ombilical de această ambivalență asupra arhetipului mamei: iubitoare, dar cicălitoare, creativă, dar distrugătoare, curajoasă, dar dependentă de grija pentru ceilalți.

Această proiecție asupra mamei nu ne lasă să ne recunoaștem individualitatea și să creștem la nivel psihologic, deoarece ne-am transferat puterea la celalălalt, în cazul ăsta la această legătură simbiotică cu mama.
Și nu numai că nu ajungem să ne recunoaștem puterea interioară de a ne crește singuri și de a ne iubi, dar la fel ca o mamă turbată de furie, căutăm să ne răzbunăm pe cea de la care încă mai sugem (energie, timp, atenție, bani, resurse naturale).

Dacă am renunța conștient la ”vinovat” și ”persecutor”, în primul rând, ar fi necesară o separare/despărțire de rolul nostru de victimă și de relația cu mama, așa cum eram obișnuiți. În al doilea rând, noul nostru Eu, atât de obișnuit să ceară iubire din afară, nu știe (încă!) să se conecteze la iubirea universală, la Mama interioară, accesibilă în el însuși.
În absența iubirii mamei personale și transpersonale, acumulăm obiecte și oameni, dependențe și vicii, ca să umplem acel gol interior de afecțiune.
Pentru femei, separarea de conceptul ”mamă” este fundamental pentru propria inițiere în cele lumești, în relații și feminitate. Altfel, când ne raportăm permament la imaginea demonică sau perfectă a mamei, nu facem decât să ne consumăm atenția și energia. Chiar și Persefona este nevoită să-și părăsească mama și să meargă în Infern pentru ca, mai apoi, să se întoarcă la suprafață și să-ți asume rolul de a fi ”primăvară”, transformatoare, regeneratoare. Și Demetra (Zeița grânelor) este nevoită să accepte noul statut de soție și femeie matură a fiicei ei, Persefona.

Cine a fost zeița Isis?
Isis este arhetipul feminin al creației, fertilității și a maternității. La nivel psihologiei feminine întruchipează energia primară a femeii (de a crea și procrea din toate punctele de vedere), intuiția, abilitățile psihice, iubire, compasiune, energiile yin, mama care hrănește, preoteasa, zeița. 

Din punct de vedere energetic și spiritual, zeița Isis este Sinele nostru, rolul de Observator și de conștiință (unul dintre simbolurile lui Isis este un șoim), care ne ghidează pașii prin viață atunci când nu mai știm pe unde s-o apucăm.
Din punct de vedere istoric și mitologic, Isis înseamnă „throne” și acest fapt se observă încă din coafura ei. De ce Isis este un arhetip feminin important pentru psihologia femeii? Era imposibil de delimitat calitățile și atributele zeiței Isis: zeiță a apei, zeiță pământ, zeiță de porumb, zeiță stea, regină peste tot si toate, dar și femeie, și mai mult de atat ea a unit toate atributele tuturor zeițelor într-unul  singur ca o zeitate chintesență.

Cleopatra, cea mai cunoscută femeie a antichității, a fost inspirată de mitul lui Isis.

Isis.jpg
.
Isis a fost venerată pentru prima dată în Egipt – singura zeiță venerată de toți egiptenii la fel, și a cărui influență a fost atât de răspândită. După cucerirea Egiptului de către Alexandru cel Mare cultul lui Isis s-a răspândit și cultura greco-romană, doar că greco-romanii, ca civilizație patriarhală, au păstrat, în special, calitățile materne a lui Isis (ea fiind identificată cu zeițele grecești și romane ale agriculturii, Demetra, la greci, sau Ceres, la romani) și inteligența (Isis era identificată și cu Atena, zeiţa înţelepciunii).

Cum ne îndeplinim rolul matern, dacă nu suntem mame încă? 

Arhetipul mamei este îndeplinit pozitiv prin grija pentru ceilalți, instinctul matern, îndrumarea spirituală și psihologică a celorlalți. Atunci când niciuna dintre nevoile de mai sus nu este satisfăcută, ea poate ajunge în depresie, pentru că simte că și-a ratat una dintre nevoile principale ca femeie: aceea de a-i ocroti pe ceilalți.
Când este conștientizat arhetipul mamei, femeia poate avea grijă de ceilalți și prin alte tipuri de activități, nu neapărat familie sau relație: prin îndrumare, consiliere, activități sociale.
Mitul Demetrei , la greci, spune că aceasta a dăruit umanității cunoaștere spirituală prin alchimizarea propriilor experiențe dureroase. Atunci când arhetipul mamei devine foarte puternic într-o anumită etapă biologică, femeia simte nevoia să devină mamă, să procreeze. Capcana ar putea fi că acest instinct inconștient ar împinge-o pe femeie să aducă pe lume un copil într-o relație toxică sau ca să păstreze cu orice preț o relație.

Cum ne vindecă mama arhetipală?
În perioadele mai puțin ușoare ale vieții: criză, despărțiri sau boală, există o forță în interiorul nostru, mult mai puternică decât Ego-ul nostru care pare doborât. În termeni generali, psihologici, îl numim Sine, iar în termeni ce țin de feminitatea autentică se cheamă arhetipul mamei (iubire, compasiune, blândețe, vindecare și regenerare).

Câteva întrebări care te pot ajuta să depistezi întâlnirea cu Zeița Mamă, mama arhetipală din tine (Luna, în astrologie):
1. Ce relație am cu partea întunecată a vieții?Mi-e frică de întuneric? Ce stări am și cum mă simt într-o cameră întunecată, cu lumina stinsă? Ce sentimente am față de oamenii de culoare?
2. Ce părere am despre a îmbătrîni, despre schimbare și transformare? Mi-e frică se schimbările corpului meu? Cum mă raportez la oamenii bătrâni? Mi-e frică de moarte?
3. Ce cred despre emoțiile și stările negative? Am fost învățată să le bag sub preș sau să le cultiv prea des pentru că starea de ”Victimă” și femeie care nu mai poate nu era permisă în familie?
4. Îmi cunosc și îmi iubesc corpul? Îi știu particulărițile după care funcționează corpul de femei? Sunt atentă la ciclul natural lunar și anual?
5. Care este energia principală din care relaționez? Este protecția ”necondiționată” a mamei moneda de schimb în relațiile de iubire? Înțărc eu această iubire ”necondiționată” când partenerul nu face ce vreau? Sunt în relație cu un adult sau cu un copil-adult?

P.S. ARHETIPURI FEMININE – 1 LUNĂ DE FEMINITATE septembrie 2019

🎀Poți cumpăra Cursul pentru tine sau îl poți face cadou unei prietene dragi 

Cursul Online de Feminitate Autentică  cuprinde 4 module cu arhetipurile feminine (Fetița, Mama, Bărbatului Interior și Afrodita), 4 întâlniri săptămânale într-un grup privat de Facebook, caiet de exerciții pentru lucru individual, meditații ghidate și consiliere din partea mea pe parcursul procesului de 4 săptămâni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s