În ultimul an, am lucrat îndeaproape cu femeile, în întâlniri individuale și în Atelierele de Feminitate în grup. Mai mult decât în alți ani de căutare și dezvoltare personală a mea, m-am apropiat și de femeia din mine: întâi, plină de curiozitate și dorință intelectualistă de cunoaștere, apoi cu teamă și durere pentru fetița rănită din mine, și mai nou, cu foarte multă smerenie și grijă pentru mine, dar și pentru ceilalți.
În cele ce urmează, o să aduc la lumină un subiect destul de vehiculat în articolele de dezvoltate personală, dar nu suficient de nișat pe nevoile reale ale feminității: stima de sine, încrederea în sine, imaginea de sine, ca femeie.
Sper să fie de folos și să vă invite la introspecție și comentarii pe marginea subiectului.
Cum arată, de fapt, stima de sine a femeii?
Identitatea femeii este astăzi destul de confuză, iar modalitățile prin care femeia caută să se afirme în societatea sunt și mai confuze: mișcarea metoo, vulgarizarea senzualității, masculinizarea femeii.
Cu un trecut colectiv încărcat de mișcări sociale pentru egalitate între sexe, a istoriei grele de supunere față de bărbați, dar și a lipsei modelelor de feminitate autentică, identitatea femeii moderne pare un puzzle de nedeslușit.
În plus, psihologia femeii nu o lasă prea mult să creadă că are dreptul la o identitate proprie și la o voce pentru că o femeie se va identifica mai ușor cu o relație (”Mi-am găsit jumătatea”, ”Aș găsi armonia în viața mea numai dacă aș întâlni bărbatul perfect”, ”E ceva în neregulă cu mine fără un bărbat alături” ), își va găsi sensul vieții în a face copii și a avea grijă de ceilalți și se va simți vinovată mai repede decât un bărbat că vrea timp pentru sine.
Din punct de vedere social și cultural, bărbații au mai multă încredere în sine decât femeile, conform unui studiu efectuat la nivel internațional și publicat în revista „Journal of Personality and Social Psychology”.
Însă, în afara condițiilor sociale și a nevoii de egalitate între sexe, contează la fel mult (poate chiar mai mult) și nivelul de educație individuală, așa cum vom vedea în cele ce urmează.
Fenomenul ”Femeia masculinizată”, așa cum ne numește societatea de astăzi, are o cauză mult mai complexă decât a vrea să intri ca femeie în competiție cu bărbații.
”Masculinizarea femeii”. Dincolo de mit, cauze reale
”Am învățat să fiu competitivă, cum să lupt pentru putere, cum să joc după regulile bărbaților. Dar nu am învățat cum să am grijă de mine, cum să mă relaxez, cum să mă bucur de viață. Multe fiice sunt furioase pe mamele meu pentru acestea au acceptat cu prea multă ușurință și pasivitate toate lucrurile care li s-au întâmplat. Multe mame resping succesul fetiței și îi transmit acesteia mesaje ambivalente : ”Fii ca mine!, ”Nu fi ca mine!”, ”să ai succes, dar nu prea mult”. Nu e de mirare că multe femei resping maternitatea și feminitate în favoarea masculinului, care le valorizează succesul și independența. ( Călătoria Eroinei, Maureen Murdock)
Doar că în masculin nu te poți recunoaște și simți acceptată ca femeie.
În povestea ”Rățușca ce urâtă”, un boboc de lebădă este clocit de către o rață. Mica lebădă este considerată mai întâi urâtă de către rațe pentru neasemănarea cu bobocii lor și, cum nici ea, nici rațele nu văzuseră vreodată lebede, ea se încrede în părerile celorlalți. Întâmplător, se întâlnește cu un cârd de lebede, care o recunosc ca fâcând parte din cârdul lor.
”Femeia masculinizată” nu mai știe dacă dorința de a fi lider și de a se exprima pe sine îi aparține, sau dacă a făcut carieră toată viața ei ca să-i demonstreze mamei (raței) că poate, că nu va fi la fel de submisivă ca ea. De altffel, aproape aceeași generație învinuia femeia pentru statutul ei ”second class”, de femeie care poate doar sta la cratiță și face copii (ca și cum asta ar fi chiar ușor:)))
Într-adevăr, asistăm la acest femomen social de ”masculinizare a femeii” pentru că a fi femeie este și a fost prea dureros, iar a fi bărbat pare mai ”ușor” sau este mai acceptabil societății capitaliste (bani, putere, statut, agresivitate, independență, minte ageră și emoții puține). Judecăm aspru ”femeia masculinizată”, dar îi admirăm în secret rezultatele.
În realitate însă, femeia nu-și poate construi identitatea feminină (lebăda din povestea ”Rățușca cea urâtă”), tocmai pentru că are o relație dezechilibrată cu masculinul ei interior (ca urmare, și exterior). Ori devine managerul corporației, și al relației, și al familiei, ori nu-și poate părăsi relația toxică tocmai pentru că nu are resurse independente și viață proprie. Dar noi continuăm să ”lovim” în continuare în ”femeia masculinizată” și să-i mai dăm o responsabilitate în plus, cea a relației (deci, și a bărbatului).
Relația cu maternitatea și corpul feminin
Ajungem ca femei să ne ignorăm chiar părțile vizibil feminine, corpul, ceasul și sistemul hormonal al femeii, care influențează fără-doar-și-poate stările de dispoziție, emoția și nivelul de energie. În mod firesc, apare contra-atacul: ar trebui să te simți vinovată că ai grijă de corpul tău de femeie și că folosești asta ca scuză să te ”scoți” de la job sau să hrănești diferența dintre sexe.
Când spun că ne ignorăm corpul înseamnă chiar că al nostru corp începe să răspundă criticilor noastre și gândurile negative și să ia forma a ceea ce gândim, uneori forma unui bărbat: (”Nu sunt suficient de frumoasă, mai am nevoie de încă o operație estetică, ”Nu mă simt senzuală oricum, mai bine mă îngraș”, ”Nu vreau să ajung ca mama, mai bine nu fac copii”, ”Emoțiile te fac slabă, mai bine le înghit și somatizez”, ”Nu am corpul suficient de sculptat, mai bine trag la sală ca un bărbat”, ”Nu înțeleg ce-i cu schimbările astea de dispoziție, mai bine înghit afirmații pozitive”).
Simbolismul maternității din Antichitate. Bărbații apreciau instinctul matern pentru ceea ce era de fapt: fertilitate. Această putere dătătoate de viață a femeii, o forță elementară, îi stârnea bărbatului admirația. Mai târziu, în creștinism însă, partea sexuală a fost repudiată, iar în cultul Fecioarei virgine, bărbatul apreciază doar altruismul și sacrificiul de sine al femeii.
Ironia face că întreaga psihologie a femeii se învârte în jurul relației cu corpul său: prezență, dăruire, creație și creativitate, intuiție, senzualitate, emoționalitate.
Multe femei ajung să se teamă de termenul feminin pentru că a devenit pângărit. Unele dintre ele simt că semnificația feminității este doar să ai grijă de alții. ”În copilărie, am intrat în contact cu doar două tipuri de imagini ale feminității: fie de obiect sexual, precum Marylin Monroe, fie de îngrijitoare altruistă. Îmi era teamă că dacă voi fi considerată feminină, îmi voi pierde independența”. (Călătoria Eroinei, Maureen Murdock)
Construirea identității (feminine) și a stimei de sine este salutară și necesară pentru psihicul omului și nu este un subiect negociabil, în care mai ciuțim câte o bucățică din noi înșine doar-doar vom fi acceptate.
Ce arată lucrul meu cu femeile despre identitatea feminină?
”Mi-e teamă că vulnerabilitatea înseamnă să fiu considerată slabă, neajutorată. Când nu organizez totul în jurul meu, simt că pierd controlul”.
”Atunci când eram mică am fost pedepsită de părinții mei că am spus ce cred, că am spus adevărul. ”
”Nu pot să accept ca un bărbat să aibă grijă de mine. Nu pot să primesc cadouri. Simt mereu că trebuie să dau ceva la schimb”.
”Nu am încredere că o relație poate funcționa fără ca eu să fiu vigilentă, să fiu în control.
”Mi-era teamă că dacă voi fi furioasă, nu voi mai fi considerată feminină”.
”Mi-e teamă să fiu disciplinată cu mine însămi. Tata mereu îmi spunea că ar trebui să fiu mai realistă, mai pragmatică, să fac și eu ce fac tot ceilalți. ”
”Mi-e teamă de corpul meu. Sunt confuză. Nu știu dacă e mai bine să-ți iubești corpul și să ai grijă de el sau să nu pui așa mult preț pe corp ca să fii spirituală. Nicio femeie din familia mea nu m-a învățat ce să fac cu al meu corp”.
”Mi-e teamă că, în ciuda dezvoltării mele personale, o să am momente în care sunt furioasă sau trista, și asta mă va face să pierd oamenii pe care îi iubesc”.
”Mama îmi spunea că în fața unui bărbat este mai bine să tac, să-mi țin gura decât să spun ceva ce ar putea deranja”
”Mă simt vinovată să-mi iau timp doar pentru mine. Ce vor spune ceilalți?”
”Mi-e frică că nu am nimic bun de spus. De fiecare dată când încercam să zic ceva în copilărie, eram ignorată”
”Mi-e teamă că senzualitatea mea va atrage priviri nepotrivite, așa că mai bine mă fac mică și nu-mi exprim sexualitatea ca femeie”.
”O anumită disciplină mentală este necesară în viață. O anumită liniaritate. Nu-mi permit să caut explicații pentru ce simt, pentru ce trăiesc”.
Află în articolul pentru Holistic Wellness care sunt cele 6 elemente esențiale pentru o stimă de sine solidă!
Pentru întrebări: cristinalotru@gmail.com
Coaching Tranformational 