Episodul 1 – Proiectia psihologica, prieten sau dusman?-
In ziua in care am cautat izvorul durerilor mele in mine am inteles si unde sta puterea de a trece peste ele. Caci viata insasi nu inseamna ocolirea durerii, aceasta fiind la fel de inevitabila ca apusul Soarelui. Viata inseamna ca azi sa fii mai bucuros datorita durerii de ieri. Atata timp cat umblam legati la ochi, inchisi la minte si cu lacat pe inima, nu ne vom putea oglindi in ceilalti decat durerile, uratul din noi si toate neajunsurile. Tocmai de aceea langa noi vor sta doar oamenii care sa ne reconfirme si sa ne valideze aceasta iluzie negativa pe care noi o avem despre noi insine si lume.
Si cu cat vom ocoli infruntarea durerii, cu cat mai mare va fi suferinta, si isi va gasi resorturi de a se repeta tot mai aprig, astfel incat si raspunsul sa-l cautam tot mai departe de noi insine: in droguri, alcool, pastile, relatii toxice, dependenta de munca, bani. Asta e momentul in care simtim ca ne pierdem cu adevarat, acel moment in care ne vom intreba tot timpul cat valoram noi, dar numai raportat la ceilalti, fie si la cele mai dragi persoane din lume.
Atunci cand vei uri sau te va dezgusta ceva in afara ta, trebuie sa stii ca o parte din tine reflecta exact ceea ce nu-ti place. Va rascoli adanc in tine emotia pe care ai invatat-o de mic ca faci fata unei anumite situatii familiale, si o va pastra ca mantra a fiintei tale, neinselandu-ti asteptarile, aratandu-ti de fiecare data limitele.
Fara exagerare, pot spune ca, pana la mindfulness, proiectia psihologica a fost pentru mine instrumentul cel mai puternic de autocunoastere si, implicit, dezvoltare personala. Urmand o panta mereu ascendenta a emotiilor negative de timpul: „nu sunt suficienta de buna”, „n-o sa-mi iasa asta”, „nu merit sa fiu iubita”, dar, in acelasi timp, descendenta din punct de vedere al materializarii fizice a viselor mele, mi-am orientat pentru o buna bucata de timp energia in a proiecta, si implicit, a-mi pasa puterea interioara altora: e vina iubitului, familiei, Guvernului, sefului, vremii, sortii, dulcei Romanii etc. s.a.m.d
Proiectia este un fenomen de transfer al trasaturilor de la Eu (subiect) la un obiect din realitatea exterioara. Acest transfer se poate face prin identificarea subiectului cu acel continut proiectat, numita si introiectie (majoritatea credintelor limitative sunt insusite in copilarie de catre Eu prin introiectie), exagerarea calitatilor inconstiente ale obiectului, calitati care se regasesc de fapt in inconstientul subiectului (admiratia profesionala pentru o anumita persoana sau exagerarea calitatilor iubitului/iubitei in faza de indragostire datorita partii feminine/masculine neintegrate), transferul realitatii interioare inconstiente in lumea exterioara (in cazul Complexul Salvatoarei, adultul se pozitioneaza in ca un Salvator al lumii, al prietenilor, iubitului, reactualizand rolul de Parinte pe care a fost nevoit sa si-l insuseasca in copilarie in relatia cu unul dintre parinti (in timp ce unul dintre parinti s-a transferat inconstient in „Copil”, comportandu-se ca un adult imatur cu cel care ii era copil).
Acum, privita din punct de vedere terapeutic, proiectia ar putea fi considerata monstrul din dulap (la fel ca si termenul de Umbra), cu care e musai sa luptam. Din punctul meu de vedere, este vorba doar despre o energie „prost” orientata, modelata conform credintelor invatate in copilarie ca metoda de supravietuire a Eu-ului. In cazul introvertilor, de exemplu, imaginatia lor bogata si verificarea constanta a interiorului lor in raport cu exteriorul ii face „victime” sigure in procesul proiectiei, mai ales in copilarie. Daca parintii te-au crescut ca un copil-adult, perfectionist si responsabil, ai invatat acest mecanism de functionare si te vei prezenta in lume ca fiind un timid, morocanos, deloc spontan, care va cauta perfectiunea pana la adanci batraneti si va profesa tot atunci. (Orice aluzie la realitatea personala e pur intamplatoare :)))
Vestea buna este ca toata acea cantitate de energie orientata spre exterior poate fi reciclata si folosita pentru a aduce schimbari in interior, deci asupra starii tale de bine, fericire, echilibru. Daca tot ii dai mintii ceva sa roada, macar sa ii dai informatii folositoare pentru evolutia ta. Mintea oricum va cauta sa-ti foloseasca maximul de energie, asa cum se intampla in cazul validarii emotiile negative intarite: victimizarea, invinuirea celorlalti, apatie, depresie.
Asadar cantitatea enorma de energie pe care o pierdem, pana ajungem la faliment psihologic uneori, poate fi retrasa asupra subiectului si orientata in directia schimbarii sau a evolutiei noastre personale. Un indicator al gradului de proiectare in relatiile noastre este intensitatea emotiilor simtite atunci cand relatie subiect-obiect este intrerupta (vezi cazul despartirilor din iubire).
Folosita constient insa, poate fi un instrument ideal de autocunoastere si dezvoltare personala. Eu imi proiectez pe un ecran trasaturi care fac parte din psihicul meu inconstient, dar care, la fel ca la aparatul vizual, apar ca imagini inversate (inconstiente) in spatele ochilor, deci nu le vad decat in momentul proiectarii. Ecranul meu sunt relatiile mele: relatia cu mine insumi, relatia cu Dumnezeu, relatia cu parintii, relatiile de iubire, iar Sursa proiectiei este intotdeauna in mine.
Proiectia neconstructiva poate duce la cladirea unui palat al iluziilor, in care poti fi rege inchipuit pentru o zi sau te poti considera cel mai asuprit sclav.
Procesul de constientizare presupune ca eu sa observ spre ce anume ma simt foarte atras in momentul in care proiectez (sa spunem ca sunt o persoana introvertita si ma simt atrasa de o alta persoana este un orator desavarsit, deci extrovertita). In cazul de fata, pentru mine, introversiunea este o functie constienta (superioara), cu care Eu-l meu se raporteaza in lume si care il defineste, iar extraversiunea este o functie psihica inferioara, pe care o pot dezvolta (constientiza) si folosi temporar in anumite contexte sociale care ma avantajeaza (de exemplu, la locul de munca pot deveni o persoana mai comunicativa si asertiva).
Pentru mine, procesul proiectiei functioneaza acum in sensul constructiv: observ ca sunt atrasa de anumite calitati ale persoanelor din jur sau admir competentele persoanelor din domeniul profesional in care vreau sa ma dezvolt; este evident ca acel continut psihic pe care eu il vad in jur (proiectez) imi apartine, e ceea ce ma duce in viata si la anumite alegeri, ma face sa o iau pe drumul acela, si nu altul, nu?
Proiectia constructiva, care ma impinge catre evolutie, imi arata exact ce e potrivit pentru mine. Cum altfel as putea afla cine sunt si ce vreau de la viata decat proiectand pe un ecran, dorintele, motivatiile, visele mele.
Un mic sfat didactic, puteti citesti (sau viziona) mai mult despre mecanismul Proiectiei, ca oglindire psihologica, in Misterul celor 7 oglinzi eseniene.
1. Oglinda a ceea ce suntem în momentul prezent;
2. Oglinda a ceea ce judecăm în acest moment;
3. Oglinda a ceea ce am pierdut/oferit/cedat la un moment dat;
4. Oglinda celei mai mari iubiri pierdute sau a celei mai mari frici pe care le-am avut/le avem;
5. Oglinda mamei, a tatălui și respectiv a Creatorului;
6. Oglinda cuceririi Întunericului cunoscută și sub numele de “cucerirea nopții negre a sufletului”;
7. Oglinda modului în care ne percepem pe noi înșine, cunoscută drept oglinda celui mai mare act de compasiune.
V.I.S. 